CE CANTITATE DE PRODUS FOLOSIM?

CE CANTITATE DE PRODUS FOLOSIM?
Nu este deloc ușor, dacă nu avem nici cunoștințe în domeniu și nici nu ne pasionează acest subiect să estimăm care este cantitatea potrivită de produs pe care ar trebui să o folosim în curățarea și stilizarea părului. Putem să aproximăm și să ajustăm în funcție de nevoile și lungimea părului nostru, însă cu siguranță a existat cel puțin o dată în mintea fiecărei femei întrebarea: Oare folosesc suficient sau prea mult produs?
Haideți să vedem împreună la ce concluzie au ajuns specialiștii și care este cantitatea aproximativă de produs pe care ar trebui să o folosim!

Șampon
Unul dintre miturile cele mai cunoscute este acela că șamponul trebuie să facă foarte multă spumă pentru a considera că a curățat cu adevărat părul. Acest lucru este cât se poate de fals, la fel cum este o greșeală să folosim o cantitate exagerată de șampon pentru a produce multă spumă. Este recomandat să folosim aproximativ dimensiunea a două măsline de șampon, cu mențiunea că putem face o curățare dublă, șamponat, clătit, șamponat din nou. Această cantitate este recomandată pentru un păr cu lungime medie, dar ea poate varia în funcție de lungime și bineînțeles, tipul de păr și nevoile acestuia.

Balsam 
La fel ca la șampon, balsamul este de multe ori folosit în exces. Avem nevoie de o cantitate de dimensiunea a două mure pentru ca balsamul să își facă efectul și să-și aducă contribuția asupra sănătății părului. Acesta se aplică pe lungimea părului și se verifică recipientul pentru instrucțiuni legate de timpul de acțiune.

Mască
Masca de păr se aplică în cantitatea aproximativ echivalentă dimensiunii unui biscuite oreo. Aceasta se aplică fie doar pe lungimea părului, evitând zona apropiată scalpului, fie complet, până la rădăcină. Acest lucru este influențat de tipul de păr și nevoile acestuia, rămânând la alegerea posesoarei și specialistului pe care alege să îl consulte.

Balsam/tratamet leave in
Balsamul leave in se aplică în cantitate mai mică decât cel aplicat în rutina de curățare a părului. Acesta are o textură diferită și poate să încarce excesiv părul dacă este folosit în exces. Cantitatea recomandată este de dimensiunea unei zmeure, distribuite uniform pe lungimea părului, evitând să ajungem aproape de rădăcină, acest lucru variind în funcție de tipul de păr și nevoile acestuia.

Spumă
Foarte multe femei aplică o cantitate greșită de spumă, încă de la primul contact cu aceasta, în adolescență. De cele mai multe ori, se face exces de spumă, aplicând o cantitate mult mai mare decât este necesar. Acest lucru duce la un aspect încărcat al părului, fapt ce de foarte multe ori le face pe femei să evite acest produs, considerând că nu li se potrivește. 
Cantitatea sugerată de spumă este de dimensiunea unei mingii de tenis. Aceasta se aplică de jos în sus, cu mișcări de ușoară strângere, de la vârfuri până aproape de rădăcină. Locul până unde aceasta trebuie aplicată variază în funcție de tipul de spumă și rezultatul dorit.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!